În câteva dintre articolele mele precedente am conturat rolul ortodonției în estetica și funcționalitatea dento-maxilo-facială, în terapia interceptivă, în tratamentul preprotetic, preimplante, în colaborare inderdisciplinară.
În acest articol voi descrie rolul tratamentului ortodontic în eliminarea unui factor favorizant / menținător al parodontopatiei marginale cronice. În acest sens mă refer la anomalii dento-maxilare și la “migrări” de poziții dentare că urmare a parodontopatiei.
Boală parodontală, atât de discutată de specialiști, este în continuare o provocare prin multitudinea de factori care o favorizează, o declanșează și o mențin. În parodontopatia marginală cronică, procesul patologic provoacă o liza a țesuturilor parodontale și îndeosebi a osului alveolar.
Parodonțiul marginal este alcătuit din structurile care asigură susținerea dinților în oasele maxilare. În plan vertical, parodonțiul marginal se întinde de la nivelul marginii gingivale până în apropierea apexului.
După opinia Dr. Schmuth, anomaliile de poziție dentară și de ocluzie (mușcătura) pot genera parodontopatii. Terapia ortodontică reprezintă cea mai bună profilaxie parodontală (Château), deoarece “doar ortodonția poate duce la perfectia ocluzală pe care o caută gnatologii și parodontologii.”
În sprijinul acestei afirmații, ortodontul are competența de a diagnostica și de a aprecia posibilitatea deplasărilor dentare, ceea ce-i permite căutarea optimului funcțional al arcadelor. Tehnicile rafinate ale ortodonției permit corelarea tuturor modificărilor axiale dentare cu precizie aproape gnatologică.
În terapia parodontală, într-o colaborare interdisciplinară (stomatolog, chirurg, ortodont) după tratamentul local (igienizare, detartraj, eliminarea inflamației etc.) în cazul unei anomalii dento-maxilare, se indică tratament ortodontic cu aparate fixe, cu forțe reduse, cu deplasări dentare ușoare și cu o igienă buco-dentară foarte bună (sub îndrumarea stomatologului).
Tratamentul ortodontic, în direcția profilaxiei parodontale, stabilește relații intermaxilare normale, evitându-se tulburările funcționale și se îndepărtează anomaliile de poziție dentară, îndeosebi în cazul endoalveoliei, evitându-se locurile de retenție.
Astfel de tratamente ortodontice pot ameliora situația parodontală. Tratamentul se individualizează, iar terapia precoce a disgnațiilor primare duce adesea la însănătoșirea parodonțiului, fără alte intervenții.
Dacă dimensiunea profilactică a parodontologiei (igienă bucodentară și detartrajul) este bine cunoscută, dacă cea chirurgicală de asemenea, suntem în față unei a treia dimensiuni, mai puțin cunoscuta de practicieni, cea ortodontică.
Medic stomatologie generală.
Specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială.