Aparate dentare: Descoperă toate tipurile de tratament ortodontic

Cea mai comună formă de tratament ortodontic este folosirea aparatelor dentare. Există diferite tipuri de aparate, în funcție de nevoile pacienților, atât funcționale, dar și estetice:

  • aparate mobilizabile (indicate până la vârsta de 12 ani)
  • aparate fixe (metalice, ceramice, safir) colate pe fețele dinților
  • aparate dentare linguale, INCOGNITO, care se colează în spatele dinților

Beneficiile aparatelor dentare

Tratamentul ortodontic prezintă beneficii și rezultate foarte bune, atât în cazul copiilor, cât și al adulților. Este vorba de beneficii pe termen lung, în sensul îmbunătățirii funcționalității, aspectului și sănătății dentare.

De asemenea, în urma acestui tratament riscul de carii și boli gingivale este mult diminuat. Nu în ultimul rând, alinierea corectă a dinților produce și un efect estetic remarcabil, care influențează pozitiv starea psihologică a pacienților, redându-le încrederea și dorința de a zâmbi.

Din punct de vedere funcțional, aparatul dentar contribuie la:

  • Poziționarea mai bună a dinților de pe ambele arcade;
  • Rezolvarea problemelor create de dinții supraaglomerați;
  • Corectarea mușcăturii, în sensul în care ambele arcade sunt aliniate, iar dinții superiori și cei inferiori se întâlnesc atunci când gura este închisă;
  • Corectarea distanțărilor dintre dinți;
  • Remedierea problemelor de vorbire;

Riscurile aparatelor dentare

Tratamentul ortodontic este foarte sigur, cu riscuri minime, dar ca în orice tip de tratament, pot aparea și neplăceri. Orice riscuri vor fi discutate între dumneavoastră și medicul ortodont și de asemenea remediate.

Cel mai bun sfat pe care vi-l putem da este să urmați întocmai instrucțiunile date de medicul ortodont și să mențineți o igientă dentară cât mai riguroasă. Acest lucru implică periajul dinților de trei ori pe zi, timp de 2-3 minute, folosirea periuței interdentare și a apei de gură pentru o curățare suplimentară. Acestea vor reduce riscul de complicații.

Eventualele complicații care pot aparea în urma purtării unui aparat dentar sunt:

1. Disconfort gingival: gingiile roșii sunt un efect secundar al utilizării unui aparat dentar, dar acest lucru dispare odată ce v-ați obișnuit cu purtarea acestuia și cu igienizarea lui. Efectele neplăcute apar în primele trei zile de la aplicarea aparatului, dar se diminuează destul de repede.

Dacă aceste complicații apar mult mai târziu în timpul tratamentului, atunci principala cauză este lipsa unei igiene corespunzătoare. Dacă nu curățați aparatul sau dinții, aceștia se vor păta, iar gingiile se vor inflama. În timp, pot apărea carii dentare și boli gingivale ca un efect al lipsei igienei riguroase.

2. Disconfort dentar: pacienții resimt disconfort dentar la fixarea aparatului și ulterior la activarea acestuia. Pentru calmarea durerilor sunt recomandate analgezicele. De asemenea, medicul ortodont vă poate oferi o ceară specială care contribuie la diminuarea durerii.

3. Alte riscuri: efectele pot apărea și în funcție de starea de sănătate a pacienților. Dacă suferiți de o anumită afecțiune, discutați cu medicul ortodont care sunt riscurile implicate de purtarea aparatului dentar.

Tipuri de aparate dentare

Aparate dentare mobile

Aparatul dentar mobil și funcțional este utilizat pentru corectarea anumitor probleme ortodontice (stimularea creșterii arcadelor pentru alinierea și îndreptarea dinților, corectarea formei maxilarelor etc.). Acesta este recomandat în special între 6 și 12 ani, în acest caz fiind mai facilă stimularea modificărilor corective.

Aparatul dentar mobilizabil nu implică lipirea aparatului pe dinți, acesta fiind purtat zilnic 14 ore, putând fi scos de către pacient la indicațiile medicului ortodont. Cu toate acestea, pentru a fi eficient și un astfel de aparat mobil, trebuie purtat cât mai mult timp și este recomandat începând cu vârsta de 4 ani (pentru anomaliile severe).


Fetiță zâmbind cu un aparat dentar în mână

În anumite cazuri complexe, anomaliile dinților nu sunt rezolvate în totalitate de purtarea unui aparat mobil, motiv pentru care tratamentul presupune și montarea ulterioară a unui aparat dentar fix.

Aparatul mobil vizează în special alinierea dinților, precum și corectarea anumitor anomalii care afectează dinții sau oasele. El este eficient doar în condițiile în care pacienții îl poartă zilnic, în funcție de indicațiile oferite de medicul ortodont.

Aparatele dentare pot fi și funcționale, recomandate atunci când copilul are probleme cu maxilarele, ajutând fie la dezvoltarea, fie la prevenirea creșterii lor excesive. În plus, aceste tipuri de aparate au rolul de a corecta și anumite obiceiuri vicioase: respirația orală, deglutiția infantilă, sugerea degetelor.

Tratamentul durează, de obicei, 1-2 ani, variațiile fiind determinate de problema pe care o întâmpină fiecare pacient în parte. De asemenea, sunt necesare programări regulate la medicul ortodont pentru ajustarea aparatului. Neprezentarea la control, deteriorarea continuă a aparatului dentar sau ignorarea instrucțiunilor de purtare va conduce la prelungirea duratei tratamentului.

Cuplu care zâmbește

Aparatele dentare fixe

Aparatele dentare fixe sunt cele mai populare tipuri de aparate, fiind folosite pentru a corecta dinții malpoziționați, mușcătura și o serie întreagă de probleme ortodontice. Un aparat ortodontic fix tipic constă din bracket-uri mici și un arc metalic, care se ancorează pe dinți. De asemenea, pot fi utilizate ligaturi metalice sau module elastice mici pentru asigurarea menținerii arcului în poziție.

Sunt disponibile mai multe tipuri de aparate dentare fixe: aparate dentare metalice, din ceramică sau safir și pot fi fixate atât pe dinții superiori, cât și pe cei inferiori.

Aparatele dentare metalice

Aparatele dentare metalice sunt potrivite pentru cei care nu sunt alergici la metale. Sunt apreciate pentru robustețea lor și sunt mai ieftine decât alte aparate dentare fixe. Un alt avantaj al acestora este faptul că pot trata cea mai mare parte a problemelor ortodontice, iar durata tratamentului este peste 3 ani, în funcție de complexitatea corecției care trebuie făcută.

Aparatele dentare ceramice

Aparatele dentare ceramice sunt preferate în tot mai mare măsură, întrucât sunt mai puțin vizibile decât aparatele dentare metalice. Acestea devin o opțiune pentru persoanele care acordă imaginii o importanță sporită, iar unele persoane consideră că sunt mult mai confortabile decât cele metalice.

Dezavantajele acestui tip de aparat ortodontic sunt: prețul mai ridicat, fragilitatea crescută, ceea ce nu le recomandă pentru tratamentul tuturor tipurilor de probleme ortodontice, sunt destul de rezistente la pete, dar nu și la cele de cafea, Coca-Cola, curry, fumat etc.

Aparatele dentare fixe Safir

Aparatele dentare fixe Safir sunt foarte transparente, puternice și rezistente la cele mai multe pete, cu excepția celor cauzate de cafea, Coca-Cola, curry, fumat, etc.

Nu sunt la fel de vizibile precum celelalte tipuri de aparate dentare fixe, mai ales dacă aveți dinții albi, dar au ca dezavantaj principal prețul destul de ridicat. În plus, la fel că și în cazul aparatelor ceramice, bracket-urile sunt mai mari comparativ cu cele metalice.

Aparat dentar fix Safir

Aparatele dentare Damon

Aparatele dentare Damon sunt similare cu aparatele dentare fixe convenționale, deoarece sunt folosite în cele mai multe cazuri bracket-uri de metal (există însă și varianta cu bracket-uri invizibile, din sticlă) atașate la dinți și un arc metalic pentru a-i alinia. Însă nu mai implică utilizarea de module elastice colorate, care în mod normal atrag depunerea de placă dentară. Aparatul poate fi folosit pentru a trata chiar și cele mai severe cazuri de înghesuire a dinților, overbites, underbites. Este mai discret, mai confortabil și mai ușor de întreținut.

În cazul aparatelor convenționale, medicii ortodonți sunt adesea nevoiți să extragă anumiți dinți pentru a crea spațiu în vederea îndreptării celor înghesuiți. Sistemul Damon folosește forțe biologic sensibile, bazându-se pe procesele normale de adaptare ale organismului pentru a crea spațiu în mod natural. Astfel, se pot trata cele mai multe cazuri, fără nevoia de extracție. Nu în ultimul rând, acest tip de aparat dentar necesită mai puține ajustări, deci mai puține vizite la medicul ortodont.

Aparatele dentare linguale

Aparatele linguale reprezintă moduri discrete de a îndrepta dinții, oferind alternativa perfectă la aparatele dentare fixe convenționale, care sunt adesea voluminoase și mai puțin estetice. Avantajul acestor aparate este gradul sporit de discreție.

În vederea montării unui aparat lingual este nevoie de cel putin două vizite la dentist. În cadrul primei ședinte va fi realizată o amprentă a dinților, în scopul creării aparatului personalizat, adaptat danturii și nevoilor dumneavoastră. La a doua vizită, aparatul lingual este atașat, medicul ortodont va cimenta fiecare bracket în parte și apoi va adăuga un arc metalic pentru a finaliza aplicarea.

Care sunt avantajele aparatelor dentare linguale?

  • Este o alternativă mai estetică la aparatele convenționale fixe. Nimeni nu va putea să își dea seama că urmați un tratament ortodontic cu un aparat fix, întrucât acestea sunt ascunse de vederea celorlalți.
  • Aveți posibilitatea de a vedea progresul tratamentului de la început. Spre deosebire de aparatele convenționale, aparatele linguale nu acoperă suprafețele frontale ale dinților.
  • Sistemul lingual implică un grad redus de frecare, ceea ce înseamnă că durata tratamentului poate fi mult mai scurtă decât în cazul celorlalte aparate ortodontice.

Care sunt dezavantajele aparatelor dentare linguale?

  • Aparatele linguale sunt mult mai costisitoare, comparativ cu cele tradiționale.
  • Adaptarea ar putea fi mai lungă și mai dificilă. La început, v-ați putea confrunta cu probleme de vorbire și iritații ale limbii.
  • Acest tip de aparate nu sunt potrivite pentru toate tipurile de mușcături.

Care este timpul mediu de tratament?

În scopul obținerii de rezultate pozitive, aparatele linguale necesită, de obicei, purtarea pentru aceeași perioadă de timp ca aparatele tradiționale, în jur de 1-3 ani, în funcție de circumstanțele individuale.

Cât costă un aparat lingual?

Costul este, cu siguranță, unul dintre dezavantajele aparatelor linguale, făcându-l accesibil doar unei anumite categorii de persoane. Acesta variaza în funcție de mai multe aspecte:

  • Severitatea problemelor care trebuie tratate;
  • Tipul de aparat dentar utilizat;
  • Cabinetul în care alegeți să urmați tratamentul ortodontic;
  • Experiența medicului ortodont.

Aparatul dentar INCOGNITO

Aparatul INCOGNITO este un aparat ortodontic fix, indicat în toate tipurile de anomalii dento-maxilare, colat în spatele dinților. Tehnica INCOGNITO se bazează pe personalizarea confecționării aparatului în laboratoare profesionale din Germania, pe baza unui model individualizat fiecărui caz în parte.

Acesta ține cont de particularitățile tratamentului ortodontic optimizat, pentru a aduce maximul de funcționalitate, eficacitate și confort în raport cu cerințele specifice fiecărui pacient.

Aparat ortodontic Incognito

Ce implică un tratament?

După examenele complementare solicitate de medicul ortodont, se face planul de tratament. Se amprentează arcadele pentru a se individualiza forma bracket-ului și se trimit la laboratorul specializat. În timp de 4 săptămâni, aparatul este confecționat și expediat medicului specializat acestei tehnici.

Care sunt avantajele aparatului dentar INCOGNITO?

Avantajele acestui tip de aparat și implicit de tehnică, față de aparatele convenționale fixe, avantaje care îl propulsează pe primul loc mondial în tehnica linguală, sunt:

  • este invizibil – fiind aplicat în spatele dinților, din exterior nu se vede
  • este fidelizat, atât în confecționare, cât și în aplicare, ceea ce îi propulsează eficiența
  • este antialergic – fiind confecționat din aliaj de aur, nu este alergic
  • este comod – fiind extraplat cu curburi perfecte, este comod și se poate igieniza foarte ușor, fără dificultăți de vorbire
  • este “anticarie” – suprafața linguală pe care se aplică bracket-urile este mai rezistentă la cariile dentare decât cea vestibulară, datorită salivei, care curăță în permanență această suprafață
  • avantaj psihologic – prin urmărirea evoluției tratamentului, pacientul observă schimbările pozitive ce se petrec la nivelul arcadei. În timpul tratamentului cu aparate dentare fixe convenționale, aplicate pe fețele vestibulare ale dinților, evoluția este “ascunsă” de brackets și arcuri.

Aparate dentare Incognito

Care sunt dezavantajele aparatului dentar INCOGNITO?

  • Tratamentul poate fi costisitor, întrucât aparatul este realizat dintr-un material prețios (aur) și individualizat pe curbura dinților dvs.
  • Pacientul are nevoie de o perioadă mai lungă de acomodare cu aparatul;
  • Acesta poate produce puțin disconfort și dificultăți în exprimare, cel mult două săptămâni după aplicare;
  • Fiind vorba despre un sistem special de tehnică, acesta nu este oferit de toate clinicile stomatologice.

Timpul tratamentului

Tratamentul variază în funcție de pacient și de complexitatea problemei tratate, dar nu mai puțin de 3 ani. Aveți nevoie de circa 2 săptămâni pentru acomodare, iar rezultatele tratamentului se pot vedea în 9-15 luni de la începerea acestuia.

Citiți în continuare despre acest subiect:

Pentru un consult profesionist, vă invităm cu drag să ne faceți o vizită la clinica din Cluj-Napoca.