(partea a doua)
Gemoterapia, ramură a bioterapiei, metodă de tratament cu extracte din țesuturi vegetale embrionare proaspete – țesuturi meristematice – își are originile în antichitate. (Galenus c.130-c.190, Paracelsus c.1493-1541, Pol Henry, medic belgian, părintele gemoterapiei moderne, Fernando Pitera, medic italian).
Noutatea acestui tratament constă în stabilitatea componentelor bioactive prezente în extractele glicero-alcoolice la concentrații mari, eliberarea și restaurarea activității biologice a acestora prin diluare, proces ce permite păstrarea în timp a produsului gemoderivat.
În stomatologie / medicină dentară, gemoterapia are o sferă de activitate destul de largă, astfel încât gemoderivatele sunt prescrise separat sau în scheme de asociere pentru realizarea unor acțiuni prin mecanisme sinergice sau complementare, care au că rezultat – pe plan biologic – un efect specific și efecte generale asupra întregului organism.
În cavitatea bucală, regula / profilaxia “de aur” este igienă dentară. Într-un organism echilibrat / sănătos, cu igienă dentară riguroasă, controale stomatologice regulate, nu întâlnim afecțiuni bucale, carii, parodontoze etc.
Gemoterapia în stomatologie o indic în cazul unor dezechilibre organice generale, gemoderivatele realizând și un “drenaj biologic” prin care se elimină substanțele nocive produse în țesuturi / introduse în organism, restaurându-se astfel echilibrul biologic perturbat în organism.
Parodontoza – proces patologic produs prin liza țesuturilor parodontale și îndeosebi a osului alveolar. Procesul bolii este influențat de factori sistemici (statusul imunitar, stresul, funcțiile endocrine, fumatul, drogurile, vârsta și alimentația) și factori locali (poziția și morfologia dintelui, tartrul, aparate și proeminențe, traume ocluzale, sănătatea mucogingivală).
Placa dentară este cauza principală a bolii parodontale, iar instructajul de igienă orală este un sfat foarte util pentru prevenirea îmbolnăvirii gingivo-parodontale. Gemoterapia vine în ajutorul bolii parodontale cu o schemă de asociere a gemoderivatelor:
Extractul din muguri de Brad alb – Abies pectinata (muguri) M.G.1DH – indicat în tulburări ale dentiției, carii, parodontoză, demineralizare / decalcifiere la adulți și copii, în asociere cu Extractul din muguri de Mesteacanalb / Mesteacăn pufos – Betulă pubescens (muguri); M.G.1 DH – indicat în demineralizare și decalcifiere osoasă generală, rahitism, osteoporoză și tulburări de metabolism și în asociere cu Extract din muguri de Stejar – Quercus pedunculata (muguri); M.G.1 DH – indicat în parodontoze, surmenaj fizic și intelectual. Posologia acestei scheme este dată de medic în funcție de particularitățile individuale pe care le prezintă pacientul.
Stomatita – inflamația mucoasei bucale. Tratamentului simptomatic din cabinetul de medicină dentară, gemoterapia îi poate adauga și o schemă de macerate glicerice, cu effect antiinflamator și cicatrizant asupra mucoasei bucale: Extract din mlădițe de Afin – Vaccinium myrtillus (mlădițe) M.G.1 DH, Extract din muguri de Brad – Abies pectinata (muguri) M.G.1 DH, Extract din mlădițe de Lemn câinesc – Ligustrum vulgare (mlădițe) M.G.1 DH. Posologia și asociațiile de tratamente sunt indicate de către medic.
„Natura nu aparține nimănui și totuși ea se dăruie tuturora!”
(T. Bogdan, vol. „Stare de crepuscul”)
Medic stomatologie generală.
Specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială.